• suntem3d

Alegerea corectă a scannerului 3D pentru aplicația Dvs.


Scanarea 3D este o tehnologie care vă poate ajuta să realizați o sarcină mai rapid și mai eficient. Pentru majoritatea oamenilor, achiziționarea unui scanner 3D este o experiență nouă şi oarecum confuză deoarece fiecare sistem de scanare 3D are caracteristici proprii și utilizează tehnologii diferite (de exemplu, lumină structurată, laser etc).

Dacă vă interesează achiziționarea unui scanner 3D pentru a începe, pentru a dezvolta / îmbunătăţi propria afacere sau doar pentru hobby, există câțiva factori pe care ar trebui să îi aveţi în vedere.

Prin urmare, care configurație de scanner este cea mai bună pentru aplicaţia Dvs.?

Ca şi în cazul imprimantelor 3D, despre care am scris aici, configuraţia de scanner potrivită pentru aplicația Dvs. particulară depinde în principal de nevoile Dvs. Pentru a vă crea un instrument de comparaţie eficient, primul pas este să definiți ce doriți să obțineți.

Iată 7 întrebări pe care vă recomandăm să le aveţi în vedere:

1. CE DORIŢI SĂ SCANAŢI?

Definirea a ceea ce doriți să scanați va determina ce caracteristici ale unui scanner 3D sunt importante pentru Dvs. De exemplu, un scanner 3D care este foarte bun pentru scanarea obiectelor ar putea să nu fie bun pentru scanarea clădirilor sau a feţelor umane.

În strânsă legătură cu mediul de scanare este portabilitatea: de câtă portabilitate aveţi nevoie? Obiectul pe care doriţi să-l scanaţi poate sau nu să fie mutat? Aplicaţia Dvs. necesită un scanner portabil care poate sta pe un trepied în timp ce obiectul este scanat sau, din contră, aveţi nevoie de un scanner de mână pentru a vă învârti Dvs. în jurul obiectului? Trebuie să aveţi în vedere şi faptul că un scanner de mână nu va genera fişiere de precizia unuia care este amplasat pe un trepied, de exemplu, deoarece intră în ecuaţia generării suprafeţei şi factorul uman care mânuieşte efectiv scannerul.

Cu cât vă conturaţi mai clar ce doriți să scanați, cu atât va fi mai ușor să găsiți un scanner potrivit pentru aplicația Dvs.


sursa imagine: www.suntem3d.ro / www.scaninabox.com

2. CÂT DE REPEDE TREBUIE SĂ SCANAȚI?

Pentru scanarea obiectelor statice, timpul de scanare nu este la fel de important ca în cazul obiectelor în mișcare. O singură scanare care durează maximum 1 minut este acceptabilă de marea majoritate a oamenilor. La polul opus se află scanarea oamenilor: în acest caz cu cât scanarea este mai rapidă cu atât mai bine deoarece este foarte dificil pentru o persoană sau un animal să stea nemişcat o perioadă îndelungată de timp.

3. CARE ESTE DIMENSIUNEA OBIECTULUI ȚINTĂ?

Majoritatea scannerelor 3D sunt optimizate pentru anumite câmpuri de scanare şi / sau pentru anumite dimensiuni ale obiectelor de scanat. Este posibil ca un scanner care a fost conceput pentru scanarea obiectelor să nu dea rezultatele aşteptate de Dvs. dacă scanaţi o clădire, de exemplu. De aceea este recomandabil să aveţi în vedere dimensiunile obiectelor pe care doriţi să le scanaţi.

4. DE CÂT DE MULTĂ PRECIZIE ŞI REZOLUŢIE AVEȚI NEVOIE?

Precizia reprezintă calitatea de a fi cât mai aproape de obiectul scanat, iar rezoluția măsoară cantitatea de detaliu pe care doriți să o achiziționați de la obiectul pe care îl scanați. Această întrebare este critică deoarece precizia şi rezoluţia vor avea un impact semnificativ asupra costului scannerului. Precizia ridicată este atrăgătoare pentru toată lumea, însă este factorul care influențează cel mai mult costurile.


sursa imagine: www.suntem3d.ro / www.scaninabox.com

5. CE INTENȚIONAȚI SĂ FACEȚI CU DATELE?

Scanarea 3D este, pentru majoritatea proiectelor, doar prima etapă. Informațiile de scanare sunt utilizate în cele din urmă în alte scopuri, indiferent dacă sunt printare 3D sau utilizare ca date de intrare în alte aplicaţii (ex. galerii online în care pot fi vizualizate obiecte de patrimoniu muzeal sau personaje în jocuri video). Acest lucru vă ajută să determinați caracteristicile de care aveți nevoie pentru acest scanner 3D precum și de ce alte software-uri de procesare a datelor veți avea nevoie pentru a continua prelucrarea sau utilizarea acestor informaţii.


sursa imagine: www.suntem3d.ro / www.scaninabox.com

6. CARE ESTE MEDIUL DVS. DE SCANARE?

Fiecare sistem de scanare 3D are un mediu ideal de scanare. Majoritatea scannerelor 3D funcționează bine într-un mediu office, de birou. Celelalte medii de scanare (în aer liber, în mişcare etc) vor necesita niveluri suplimentare de complexitate a scannerului, care se vor traduce în costuri suplimentare.

7. CARE ESTE BUGETUL DVS.?

În cele din urmă, un element determinant: bugetul. Trebuie găsit echilibrul potrivit între necesităţi şi posibilităţi. Cu siguranţă nu vă va folosi la nimic să constataţi că nevoile Dvs. de scanare necesită un buget de 50.000 Euro, însă Dvs. aveţi la dispoziţie doar 3.000, 5.000 sau 10.000 Euro. Cu alte cuvinte, în cazul în care bugetul Dvs. este limitat, este posibil să aveţi în vedere re-analizarea necesităţilor Dvs. şi ierarhizarea acestora pentru a găsi modalitatea de a obţine rezultatele dorite în condiţiile date.

În concluzie, înainte de a lua o decizie, încercați să prioritizaţi şiierarhizati toate specificațiile importante de care aveți cu adevărat nevoie pentru aplicația Dvs. și să le comparați cu scannerele 3D existente. Astfel, cu siguranţă veți achizitiona cel mai potrivit sistem de scanare 3D pentru Dvs.

Dacă doriţi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la informatii@suntem3d.ro sau la 0799-780-393.

#scanner3D #scanare3d #rezolutiescanner #preciziescanner #buget #suportsigarantie #dimensiunidescanare #sistemdescanare3d #scaninabox #scaninaboxfx

CONTACT

SUNTEM 3D

marca inregistrata a

ATELIER CONCEPT&DESIGN STUDIO srl

str. Valea Merilor nr. 39, sect.1, Bucuresti

Nr. Reg. Com.  J40 / 5764 / 2015

CUI / CIF RO-34508187

Contact:

informatii@suntem3d.ro

tel. 0799-780-393

Conturi bancare:

IBAN: RO40 BACX 0000 0011 5425 1000

Trezorerie S1: RO86 TREZ 7015 069X XX01 7955

© 2019 SUNTEM 3D marca inregistrata a sc ATELIER CONCEPT & DESIGN STUDIO srl

  • Grey Facebook Icon
  • Grey Instagram Icon
  • Grey YouTube Icon
  • Grey LinkedIn Icon